Foto

Cristiana Cutas: "Credem in sansele noastre de calificare!"

La 28 de ani, Cristiana Cutas a debutat in echipa nationala de senioare, acolo unde, in trecut, mai evoluase si sora ei mai mare, Alexandra. Baschet practica si sora geamana a Cristianei, Andreea, "vinovata" pentru raspandirea dragostei pentru sportul cu mingea la cos in familie fiind chiar Cristiana, care, la 9 ani, a inceput baschetul si le-a convins si pe surorile ei sa i se alature. Convocata de antrenorul Dan Fleseriu pentru actuala campanie de calificari la Eurobasket Women 2013, "Kitzy" - asa cum o alinta prietenii - s-a dovedit a fi una dintre surprizele placute, ea devenind titulara pe postul de extrema de forta si evoluand cu multa daruire pentru tricolor. Aflata in cantonament cu nationala inaintea jocului cu Spania, de sambata, Cristiana a avut amabilitatea sa poarte un scurt dialog cu frbaschet.ro.

Cum ai primit vestea convocarii si cum e sa debutezi la echipa nationala la 28 de ani?
Convocarea m-a bucurat si m-a surprins in acelasi timp. Cat despre debut... niciodata nu e prea tarziu (rade)

Cum au fost cele doua meciuri de pana acum?
Meciul cu Suedia a fost un meci greu,dar am reusit sa ne adunam,sa lucram in echipa si sa ne pastram calmul in momentele-cheie. Din pacate, nu pot spune acelasi lucru despre al doilea meci,cu Germania. Am inceput foarte slab,cu multe greseli si ratari nejustificate si, desi am reusit sa revenim in joc, nu a fost indeajuns pentru o victorie.

Ce-ti reprosezi, legat de meciurile cu Suedia si Germania?
Imi reprosez mai multe,dar in principal faptul ca am faultat nepermis de mult in prima parte a meciurilor, fapt care m-a pus in postura sa nu mai pot ajuta atat de mult echipa in faza defensiva.

Care e atmosfera in echipa acum, cum vedeti meciul cu Spania?
Va fi un meci greu,dar din fericire am avut o saptamana sa il pregatim. Atmosfera in echipa este buna,suntem optimiste, speram sa facem un meci cat mai bun.

Realist vorbind, are Romania sanse de calificare?
Mai avem de lucrat,atat la atac cat si la aparare, dar avem un lot bun, tanar, cu valori apropiate si ne dorim foarte mult sa reusim. Acestea cred ca sunt si atuurile noastre: unitatea, entuziasmul, dorinta. Mai mult, toate credem in sansele noastre de calificare!

Ce le transmiti fanilor?
Sa creada in noi, sa ne sustina si la victorii, dar si la esecuri si sa vina sambata in numar cat mai mare, la Arena de Baschet, de la ora 18:00, la meciul cu Spania. Avem mare nevoie de sprijinul lor.

Parteneri